Bună dimineața la Moș Ajun!
O (po)veste de Crăciun de la Oxana Greadcenco.
Cu cât mai mult grâu bați în decembrie, cu atât mai bogată îți e masa de Revelion și de Crăciun. Da, asta e ordinea.
Sărbătorim Revelionul ca toată planeta pe 31 decembrie, iar Crăciunul, ca ciudații planetei — pe 7 ianuarie. Belșugul nu vine din forța mâinilor, deși e legat de ea. Muncești, ai. Nu muncești, nu ai. Belșugul vine din banii pe care îi face familia mea, ca și alte familii din sat, din grâul bătut pe care îl vând rușilor și ucrainenilor din oraș.
De ce-l cumpără? Pentru Kutia, o mâncare ucraineană din grâu fiert amestecat cu semințe de mac, nuci, miere, iar dacă ești bogat, poți adăuga prune afumate sau chiar bucăți mici de ciocolată în el.
Noi suntem moldoveni, dar fierbem și noi grâu în ajunul Crăciunului, îi zicem „cuchia”.
Cu cât bați grâul mai bine, cu atât iese Kutiaua mai bună, prin urmare, și prețul cu care vinzi grâul bătut — mai bun.
Pui un kilogram de grâu în piuă sau într-un ceaun de fontă și bați în el până simți că amețești. Și bați, și bați. Prima jumătate de oră e treacă-meargă, de parcă ai bate apă în piuă. Apoi, dacă nu te lași păgubaș, începe să crape și să se desprindă primul strat. Pleacă tărâța, pa-pa tărâța. Apoi încă un strat. Și-ncă unul până primește aprobarea mamei. E muncă grea, dar nici răsplata nu-i mică.
Un kil de grâu bătut e de aproape zece ori mai scump decât un kil de grâu întreg. E bună afacerea. Noi începem să batem grâul pentru orășeni cu două săptămâni înainte de Crăciun, tanti Maria din deal începe să-l bată la sfârșit de noiembrie. Bate saci de grâu săptămâni la rând. Am văzut-o chiar eu urcând cu sacul plin în autobuzul care duce spre oraș. Hapsână. Dar și brațele i-s zdravene, nu ca ale mele. O să merg s-o colind, sper să ne dea ciocolate scumpe și poate chiar mandarine, la câți bani o să facă și anul ăsta…
Dar să știi că nu tot timpul e adevărat, nu tot timpul la casele bogate primim ciocolate scumpe sau bani.
De exemplu, bunica 'ceea singură care trăiește peste drum de garajul colhozului. Nu cred, nu pare că are bani, e pensionară, dar tot timpul ne dă și bani. Dacă Anul Nou pe vechi cade într-o zi de școală, trecem pe la ea tot timpul să o semănăm. Sorcova-vesela. Aruncăm cu boabe de grâu, semințe de răsărită, orz. Stă cu noi, ne laudă, iar când se duce după bomboane și bani, sărim cu fețele pe podea și strângem boabele. Le băgăm rapid în buzunare, așa, ca să ne ajungă și pentru alte case.
Ce ne mai bat inimile, o singură dată am fost prinse. Era bunelul lui Andrei. În urmă cu doi ani. S-a întors prea repede sau nici n-a apucat să plece de-a binelea după bomboane și ne-a găsit pe toate strângând semințele cu care l-am semănat. Ne-a dumnezeit, dar nu a aruncat cu nimic în noi. O habă de vreme, cam toată luna ianuarie, n-am mai trecut prin fața casei lui de frică. Veneam acasă de la școală pe o hudiță paralelă. Nu știa de-ale cui suntem, dar ne temeam că ne va recunoaște după fețe. N-am mai fost să-l semănăm nici anul trecut. Nici la anul nu-l vom colinda și semăna, nici la anu’, nici la mulți ani.
Când e gata cuchiaua, mama ne dă să o gustăm și ne pregătește să mergem cu lichiile. Într-o traistă mama ne pune o farfurie mai adâncă cu grâu fiert, un colac sau un cozonac, niște bomboane și mergem pe la toți nanii să schimbăm lichiile.
Lichie vine de la lipie, adică ar trebui să ne pună o turtă în traistă, dar cine mănâncă turte în ajun de Crăciun? Poate așa era înainte, când oamenii nu aveau mese atât de pline de Crăciun. Sau cei care țin post, dar cine ține post până la Crăciunul pe vechi? Cum să treci de Revelion fără pârjoale și răcituri?
„V-o trimis tata și mama lichiile, poftim de le primiți”.
Nanii ne pun la masă, mâncăm și aici grâu fiert și ce-a mai reușit să facă nana până la ora după-amiezii din Ajun. Ne aduce și un borcan de compot din beci. Cât ne mesim, nana ne schimbă ce avem în traistă și pornim la următorii nani. Tradiția zice să duci traista acasă și mama să-ți dea alt cozonac, alte bomboane pentru următorii nani, dar cine stă să controleze? Satul nostru e lung ca un șarpe de șapte kilometri, dacă ar fi să mă întorc acasă după fiecare pereche de nani la care am fost cu lichiile, mă apucă Sfântul Vasile.
Îmi place tradiția asta, reușesc să adun vreo douăzeci de leușori și nici n-a venit încă Crăciunul. Anul acesta am învățat o colindă lungă, are douăsprezece strofe, precis o să fac mulți bani. Anul trecut avea șase strofe și-am făcut patruzeci de lei. Ia fă tu calculul.
*Oxana Greadcenco, autoarea acestui text, s-a născut în orașul Tighina din Republica Moldova, dar copilăria și-a petrecut-o în satul Fârlădeni, raionul Căușeni, la câțiva km de Tighina. Astăzi locuiește în Amsterdam și de 13 ani coordonează proiectul editorial moldova.org. Ilustrațiile care însoțesc textul au fost create de Daniela Olaru și de Sorina Șerban.
Să avem cu toții un Crăciun liniștit, cu sănătate și cu voie bună!
hai că mi-a plăcut povestea Oxanei, plină de umor. adevărată și cinstită. Ajunu a venit cu veselie la mine. Crăciun fericit tuturor!