Ce s-a schimbat de când ne-am mutat la sat
Au trecut mai mult de șase luni de când ne-am mutat la sat. Am făcut o scurtă listă cu obiceiuri care ni s-au schimbat de când am dat blocul pe casă.
În noiembrie anul trecut am început să căutăm case în apropierea orașului Iași, nu neapărat cu gândul că o să ne și mutăm, ci să cunoaștem mai bine piața. Doar că odată însușită ideea mutatului la sat n-am mai putut scăpa de ea. De fapt, n-am mai vrut să scăpăm de ea. Așa că după două case bătrânești vizitate și alte cinci dintr-alea noi, am găsit ce căutam. În decembrie ne-am și mutat.
Au trecut mai bine de șase luni de când locuim la sat, iar multe dintre obiceiurile și provocările noastre s-au schimbat. Facem aici o listă cu unele dintre ele.
Hai la o plimbare
Prima și prima dată trebuie să menționez plimbările. Din ultimul apartament în care am stat în Iași, coboram în grabă, de la etajul patru, mergeam la Căsuța cu cafea, cumpăram două espresso și în două minute eram într-un mic parc sau mai degrabă alee, mult prea sufocată de clădirile din jur. Mergeam acolo fiindcă era cel mai verde spațiu din împrejurimi, cu flori și gazon pe care nu aveam voie să călcăm (deși pe ici-colo mai găseam caca de căței).
Acum avem variante. Ieșim din curte și putem decide dacă s-o luăm spre pădure, spre satul de lângă care are pășuni întinse, spre lac sau pur și simplu prin sat. Singura pancartă care ne interzice ceva este cea de la lac pe care scrie: înotul și pescuitul interzise. Și nu ne deranjează. La fel ca cea de la oraș, nici asta nu e respectată de toată lumea.
Liniștea este tare plăcută, nu se aud mașini la tot pasul și nici nu mai inhalăm tot felul de noxe. La oraș aveam zile în care ieșeam la plimbare cu căștile setate pe cancel noise, numai să nu mai auzim motoarele în timp ce încercam să ne liniștim creierul printr-o plimbare scurtă. Ce ironie! Nu mă înțelegeți greșit, sunt orașe care au parcuri mari, făcute pentru bunăstarea locuitorilor, dar Iașul nu este unul dintre ele. În afară de zona Copou, în celelalte cartiere, mai ales Nicolina-CUG, parcul este la nivel de expoziție rară.
În plus, acum plimbările au și ceva dintr-un treasure hunt în ele, descoperim plante (pe unele le mai luăm și acasă să le punem în vaze sau în ierbar), ne oprim să urmărim câte-o pasăre sau să fotografiem ceva frumos.
Dimineața începe cu grădina
Mulți dintre cei care ne cunosc (fizic sau online) știu că avem o pasiune mare pentru grădinărit. Are rădăcini în copilăria de la sat, atunci când nu prea ne plăcea să fim trimiși să udăm roșiile, să smulgem buruienile sau să adunăm ceapa. Orele care nu erau pentru joacă erau ore pierdute. Și oricum nu puteam decide ce și unde plantam, doar executam.
Situația s-a schimbat de vreo patru ani, de când ne-am întors din Londra. Am început să ne facem planuri pentru grădină, să decidem noi locul răsadurilor și, la final, să culegem roade. Doar că vreo patru ani ca să ajungem la grădină trebuia să conducem două ore jumătate. Nu și acum.
Dimineața, înainte de a începe munca, facem o inspecție în grădină. Din fericire, avem ce admira. Astăzi, culegem de la noi din grădină căpșuni, pătrunjel, salvie, leuștean, mentă, roșii, ardei, vinete, ceapă, usturoi, dovlecei, sfeclă roșie, castraveți, busuioc, cimbru, lămâiță și flori. Ne îngrijim de morcovi, fasole verde, varză și broccoli.
Unde nu avem legume, am pus gazon, deși nu suntem deloc fani gazon (consumă prea multă apă). Ulterior, am completat cu trifoi pitic, care ar fi mai rezistent la secetă. La toamnă, vom completa cu pomi fructiferi.
Aici există și un dar…
E satisfăcător să pui pe masă legume de la tine din grădină, dar ca să ajungi să faci asta trebuie să petreci multe ore muncind — pregătești terenul, plantezi, uzi, smulgi iarba de n-șpe mii de ori, copilești plantele, urmărești dăunătorii și încerci să-i alungi, la fiecare ploaie te rogi să fie curată, iar dacă nu plouă zile în șir te rogi să plouă, cureți terenul și când îți planifici plecările de acasă o faci ținând cont de nevoile grădinii.
Călătoriile?
Iată-ne ajunși într-un punct sensibil. De când ne-am mutat la sat avem impresia că ni s-au redus călătoriile, atât ca durată, cât și ca frecvență. Unde să mai pleci când trebuie să dai 7 000 de lei ca să-ți pui camere de supraveghere și alarmă? Ce faci cu grădina?
Din fericire, în ianuarie aveam o călătorie programată de dinainte de nuntă, pentru care plătisem deja, și ne-a fost ușor să plecăm. Am mai fost în Elveția pentru că ne luasem, cu un an înainte, bilete la concertul Imagine Dragons. (Atunci, o dată la două zile, îl rugam pe vecinul să se uite în grădină să vadă dacă a pornit sistemul de irigare prin picurare și dacă s-a deconectat vreun furtun. În primele zile a fost totul bine, apoi, spre finalul călătoriei, au apărut și mici probleme în grădină.)
Așadar, plecările de acasă sunt mai rare, iar ca să ne pornim de acasă durează mai mult. Ușile sunt închise? Magazia? E vreo plantă care are mare nevoie de apă? Acum o înțeleg pe mama care, înainte de a pleca undeva, trebuia să se trezească cu multeee ore înainte ca să dea la găini, la rațe, la porci…
Dacă tot am dat startul celor mai puțin frumoase, hai să-i dau înainte cu asta.
Am spus mai sus că am dat 7 000 de lei pe camere de supraveghere și pe alarmă, nu pentru că era planificat, ci pentru că la începutul lunii iulie un bărbat de vreo 60 de ani a intrat noaptea, la 23:55, la noi în curte și ne-a furat bicicleta. A luat-o în brațe, ea având roata din spate blocată, și dus a fost. Am văzut totul pe camerele vecinilor, noi tot amânasem să ne instalăm (din motive financiare).
Am mers a doua zi la poliția din comună, am luat la pas satele de lângă ca să le arătăm sătenilor filmările, am pus pe grupurile de Facebook, am mers la talcioc, am urmărit anunțurile, însă nu ne-am recuperat bicicleta.
Dincolo de acest furt, sentimentul că un necunoscut a intrat în curte în miez de noapte nu pică deloc bine. Acum pe lângă faptul că în fiecare seară închidem poarta cu cheia, avem grijă să activăm și alarma. Ultimul update de la poliție, după ce am dus filmările pe un CD (da, așa se face) este că l-au identificat pe hoț și că cercetările continuă…
Nu vreau să te las cu un gust amar. Doar vreau să menționez că noi, prin acest proiect, vrem să arătăm viața la sat și cu bune, și cu rele. Suntem sătui de poveștile rurale boeme, de fotografiile generate cu AI cu ce bine era odată, de îndemnurile cu mutați-vă la sat că iată ce frumos este. Nu! Și la oraș, și la sat, este și bine, și rău. Alegerea trebuie făcută în funcție de nevoile personale.
Noi am simțit că vream liniște și intimitate, iar satul a răspuns acestor nevoi. Eram epuizați de gălăgia vecinilor de deasupra, când stăteam la bloc. Zilele trecute când i-am întrebat pe vecinii mai din vale cum li se pare la câteva luni de când s-au mutat și mi-au spus că le place mult că este liniște. Iată, oamenii au găsit ce aveau nevoie.
Vecine Ionică, hai la o negresă mică
Una dintre temerile mele privind mutatul la sat a fost „ce vecini vom avea?”. Am citit povești despre vecini de la sat care terorizează cu manelele date la maximum, cu paranghelia care nu se mai termină. Din fericire, până acum, totul este bine și, în ultima vreme, am cunoscut mulți oameni noi, cu bun-simț.
Deocamdată, suntem la stadiul în care povestim cu vecinii despre cât de multă apă vrea gazonul, despre vreme, despre locuri de muncă și mai deloc despre politică. Nouă ne place să oferim din legumele din grădină, iar lor, din ce am observat până acum, nu prea le este ușor să accepte (uneori mă întreb dacă trebuie să reînvățăm să acceptăm când cineva ne face un bine, dar asta e altă discuție). Zilele trecute, am avut și vecini în vizită, pentru prima dată în aceste luni. Coincidența a făcut ca pe ei să-i cheme tot Ionuț și Nicoleta. Am avut ce povesti până târziu în noapte, cu o negresă alături, făcută de vecina Nicoleta.
Mai sunt obiceiuri care s-au schimbat — spre exemplu, eu folosesc căștile mult mai rar și mi-am dat seama de asta ieri, când discutam, la telefon, politica externă a SUA cu un prieten din America, în timp ce smulgeam iarba de printre morcovi —, însă multe dintre ele vin natural, acceptate fiind cu brațele deschise. Dar tot mi-ar fi plăcut să-mi fi putut păstra obiceiul de a mă plimba cu bicicleta.
Desigur că nu am uitat de pisica noastră Sisi. Dintre noi toți, ea și-a schimbat cel mai mult obiceiurile — și încă cum! Doar că dacă m-aș apuca de povestit tot aici, mă tem că te-aș speria cu lungimea acestui newsletter, propun s-o lăsăm pe data viitoare.
Acum e mai ușor să susții financiar proiectul De la sat. Poți alege să donezi 3 euro pe lună, în loc de 6 euro, cât era înainte. Folosim suma donată de tine pentru a planifica alte vizite în satele din România. Spre exemplu, am fost:
în satul Trestia, la 30 de kilometri de Deva, unde Luminița și Nicu au deschis un punct gastronomic local. Luminița: „De asta le place, că ei văd ce pun eu în oală”. sau
în satul ieșean Bârnova, unde food-bloggerul Dana Burlacu Visternicu, alături de Oaza Taină Vie, organizează plimbări în pădure, care se încheie cu o degustare de produse.