Foc în sat
O poveste despre frica de foc și cum am transformat-o într-o amintire de la sat care mă liniștește.
Foc. La ce te gândești prima dată?
Când eram mic, să fi avut vreo 9-10 ani, eram speriat de-a binelea de foc, cum s-ar spune, fugeam de foc și de bătaia clopotului ca dracul de tămâie.
Într-o vară călduroasă, în care zilele mi le petreceam mai mult la umbra copacilor sau în odaia răcoroasă, liniștea a fost întreruptă de trei-patru ori, că nici nu mai știu numărul, de sunetul rapid al clopotului. La noi în curte răsuna de-ți bubuiau urechile, căci biserica e peste drum de casa noastră.
Când suna clopotul așa rapid, cu forță, însemna un singur lucru. Foc în sat.
Ieșeau sătenii din curți cu ce aveau în mâini. Dacă pe unul îl prindea făcând curat la porc, își lua lopata cu el; altul apuca în treacăt găleata de pe prispă și venea repejor la clopotniță. Se adunau în primele minute 10-15 oameni, toți înarmați cu găleți, furci, lopeți. „Unde?!” era prima-ntrebare. Și se grăbeau oamenii să ajungă la casa nenorocitului, celuia greu încercat de păcat și de durere.
Că nu ardea doar casa, ardea și inima și se amesteca cu cenușa lemnului vechi, îmbrăcat cu lut și paie. Ce foc! Sfârâiala din acel morman înflăcărat, care până de curând erau siguranța și agoniseala de-o viață, trimitea ghimpi de durere.
Din urma oamenilor mari, veneam și noi, copiii. Stăteam cu cei care nu se apropiau de foc și ascultam ce se zicea despre cei ce locuiau acolo. „Săracii, da’ cum a început focu’?”, se întrebau unii pe alții, până se găsea cineva să dea răspunsuri. Unele dintre ele mult prea… înflăcărate.
Și așa trecu o vară, cu episoade de astea, de-mi era frică că într-o bună zi o să ardem în casă și clopotul de la biserică o să anunțe asta. O casă arzând și oameni bocind nu-i o imagine pe care vrei s-o vezi într-o vacanță, când singura grijă e „ce ne mai jucăm azi?”.
Anii au trecut, frica s-a mai dus, s-a risipit în coșmaruri nocturne. Azi focul îl asociez cu liniștea dintr-o casă părintească.
Când aprind focul în sobă și începe „s-o ia”, mă întorc la copilăria din timpuri friguroase — când, cu nasul roșu și mâinile împietrite în mănuși, mă apropiam de soba caldă, sorbeam dintr-o cană cu lapte cald și mâncam pâine prăjită pe plită cu magiun deasupra. Uneori îmi puneam piciorușele pe sobă și stăteam minute-n șir citind dintr-o carte.
Azi mai trec pe lângă acele case care au ars. Îmi aduc aminte de ele, de ce-am simțit, dar continui să transform acea frică într-o liniște. Mă gândesc la căldura din casă care ne făcea să stăm mai mult timp împreună. Să ne povestim anul.
Recomandări De la sat:
Am povestit, de 1 Decembrie, la Aleph News despre proiectul De la sat, aici articolul.
Una dintre cele mai moderniste comunități din România a salvat o casă de chirpici veche de 100 de ani. Cum? Află pe Europa Liberă România.
Miercuri, 6 decembrie, de la ora 10:30, Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” din Botoşani va găzdui evenimentul de lansare a cărţii „Rost şi rânduială în satul românesc”, scrisă de Eugen D. Neculau.
În comuna Negrești de lângă Piatra Neamț se poate vizita satul lui Moș Crăciun. Un tur al satului începe de la 60 de lei, iar vizita se face doar cu programare.
Prin newsletterul De la sat ne arătăm iubirea față de țară și față de oamenii ei. Tu cum o faci?