Povestea lui Petrea din vârful dealului

Fotoreportaj | Petrea are 45 de ani și a ales să rămână acolo de unde alții au plecat de mult, locuiește pe un deal din sudul Republicii Moldova, departe de sat. De ce?

Pe un deal din sudul Republicii Moldova, la doar câțiva pași de o cale ferată uitată de timp, trăiește Petrea, un bărbat care a ales să rămână acolo de unde alții au plecat de mult. Casa în care locuiește a fost cândva destinată muncitorilor feroviari care aveau grijă de stația de recepție din apropiere (locul unde se monitorizează și se controlează liniile de tren din zonă).

Astăzi, deși nu îi aparține legal, el o întreține ca pe un spațiu personal. Înconjurat de pădurice, ulcioare colecționate și mobilă din lemn cioplită de mâna lui, Petrea trăiește departe de agitația orașului, dar nu rupt de oameni.

Petrea își clătește mâinile la robinetul improvizat, parte din bucătăria lui de afară.

Petrea are 45 de ani și de mai bine de două decenii lucrează la calea ferată din orașul Basarabeasca. Deși viața l-ar fi putut duce oriunde, el a ales să rămână aici, într-o casă veche pentru muncitori, la aproximativ 10 km distanță de cel mai apropiat sat.

Petrea, în curtea casei pe care o îngrijește singur de mai bine de 20 de ani.

S-a născut în Ucraina, lângă Serpneve, dar copilăria și-a petrecut-o în Republica Moldova, pentru că părinții au venit în căutarea unui trai mai bun. Tatăl lui s-a angajat la calea ferată din Basarabeasca și a primit această locuință de serviciu pentru a fi aproape de stația de recepție aflată la distanță mică.

După ce a terminat școala, Petrea a urmat același drum ca tatăl său. Nu a plecat din casa de pe deal, dimpotrivă, a transformat-o în locul unde cu adevărat se simte ca acasă. Distanța față de oraș nu-l ține departe de oameni, iar prietenii îi calcă pragul mai des decât ai crede.

Vedere spre casa aflată în apropierea șinelor de tren.

Mesajul de la intrare reflectă ideal atmosfera din curte. Petrea își întâmpină oaspeții cu deschidere și ospitalitate, o trăsătură pe care am cunoscut-o din propria experiență acum patru ani și pe care o resimt de fiecare dată. Cei care îl cunosc știu că, la el, nu e nevoie de anunțuri formale, e suficient un apel telefonic, iar cafeaua e deja gata când ajungi.

Mesajul de bun venit și câteva dintre obiectele decorative din gospodărie.

Așa cum am menționat, casa nu îi aparține oficial, fiind în posesia căii ferate din Basarabeasca. Cu toate acestea, Petrea a transformat-o într-un spațiu funcțional, adaptat propriilor nevoi. Are curent electric tras în interior, apa o aduce de la fântâna din curte, iar iarna se încălzește cu ajutorul sobei. Nu are o bucătărie în sensul clasic al cuvântului, gătește afară, la foc, și spală vasele tot acolo, sub cerul liber. Deși stilul său de viață, la prima vedere, este unul simplu, casa dispune de cele necesare, are mașină de spălat, televizor, urmărește TikTok și ascultă muzică în timp ce își face treburile prin curte.

Locuința de pe deal, înconjurată de terenul amenajat de Petrea.

Toate construcțiile din curte — de la foișor, scaune, mese, până la scrânciob – sunt făcute de mâna lui. Cu răbdare și creativitate, Petrea transformă lemnul în mobilier, iar spațiul verde din jurul casei într-un loc de odihnă. Așa se face că, pornind de la o glumă, l-am trecut în telefon cu numele „Petrea Odihnă”.

Dar el nu doar meșterește, ci și colecționează. Prietenii care îi cunosc pasiunea îi aduc diverse obiecte, unele rămase din perioada sovietică, pe care el le integrează în decor. Așa se face că întreaga curte a devenit un fel de muzeu în aer liber, în care fiecare piesă are o poveste și un loc bine ales.

Petrea, meșterind o trusă de prim ajutor, pe care urmează s-o agațe în zona de întâlnire cu prietenii.

Zona din curte amenajată de Petrea, cu mobilier din lemn lucrat de el în întregime.

Foișorul în care Petrea adună obiecte vechi, de la fier de călcat din anii ’60 până la ziare sovietice și ruble rusești.

Petrea iubește să petreacă timp cu prietenii, iar din dorința de a-i primi și în grupuri mai mari, a amenajat iarna trecută o porțiune de teren special cu acest scop. În perioada rece, când activitățile zilnice s-au mai redus, și-a găsit de lucru, a adunat lemne și a confecționat mese și bănci mai încăpătoare.

Spațiul generos din jurul casei îi permite astfel de amenajări fără nicio restricție. Un avantaj clar al traiului departe de oraș, unde nu există garduri sau vecini care să-l limiteze.

Un colț din grădină, construit de Petrea, dedicat întâlnirilor cu grupuri mai mari de prieteni.

Raftul pentru condimente și ustensile, montat aproape de grătar.

Petrea preferă să gătească în aer liber, pentru că acolo îi este, de fapt, bucătăria. În curte are tot ce-i trebuie: disc, grătar, ceaun, iar cu ele pregătește cele mai bune mese. E un gospodar desăvârșit, nu doar priceput la lucrul cu lemnul, ci și la gătit. Nu-l opresc nici ninsoarea, nici soarele arzător. Spune că mâncarea făcută afară, cu suflet, e cea mai gustoasă.

„Nicio mâncare de la restaurant nu se compară cu cea făcută pe foc”, spune Petrea.

Se ocupă de grătar, pregătindu-l pentru următoarea masă.

Pe lângă liniștea naturii și vizitele prietenilor, Petrea are mereu companie în gospodărie. Doi câini ciobănești care îi păzesc casa, și pisica Pepa, care sparge din când în când câte un ulcior agățat decorativ de gard, dar nimeni nu se supără… prea tare.

Pisica Pepa se încălzește pe covorul de la pragul casei.

Unul dintre câinii ciobănești, mereu atent la tot ce se mișcă în jurul casei.

Papucii lui Petrea, înverziți de iarbă proaspăt cosită din curte.

După o zi întreagă în care Petrea s-a ocupat de toate treburile gospodărești, cum face orice gospodar care trăiește la casă, am reușit cu greu să țin pasul cu el, alergând cu telefonul în mână pentru a surprinde momentele care spun povestea lui. Spre seară, m-a invitat în beci să gust din vinul făcut de el. Odată intrată acolo, nu am știut unde să privesc întâi, ochii mi se opreau în toate colțurile: butoaie vechi, sticle prăfuite, covoare tradiționale moldovenești atârnate pe pereți și așternute pe scări. Am avut impresia că am intrat în casa cea mare, nu în beci.

Intrarea în beci, decorată cu coarne de cerb și covoare tradiționale moldovenești.

Vinul produs de Petrea în toamna anului trecut.

Butoiul din lemn și sticlele expuse ca decor, alături de ulcioarele aduse de prieteni pentru colecția lui Petrea.

Pentru Petrea, viața departe de oraș nu înseamnă izolare. El zice că nu-i trebuie mai mult decât ce vede zilnic în jur: liniște, aer curat și libertatea de-a face lucrurile în felul lui. Nu se plictisește, fiindcă tot timpul e câte ceva de făcut, iar prietenii îl vizitează des, așa că nici vorbă de singurătate.

---

Fotoreportaj realizat de Valeria Maruha, studentă la Jurnalism, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. ✍🏼 Editor: Ionuț Teoderașcu.